Cauți un implant dentar care durează toată viața?

Nimic nu durează pentru totdeauna însă există variabile pe care le-am studiat și testat și care prelungesc cu mult durata de viață a implanturilor. Hai să ne cunoaștem și să analizăm împreună situația ta. Începem de la o evaluare a osului, a gingiei și a mușcăturii: toate fiind elemente ce țin de protocolul nostru privind succesul tratamentului cu implant dentar. Apoi stabilim împreună care sunt etapele de tratament.

Ce se întâmplă cu osul atunci când pierzi un dinte?

La exterior, pacientul remarcă doar lipsa dintelui.

Clinic, situația e complexă.

În timp, osul din zona respectivă începe să se „resoarbă”. Dinții vecini se pot înclina. Mușcătura se modifică. Gingia își poate pierde stabilitatea.

Asta înseamnă că un caz aparent simplu poate deveni mult mai complex dacă este amânat.

De aceea, înainte să discutăm despre implant, evaluăm:

  • evaluăm volumul osos disponibil. ;

  • cât spațiu există între dinți (dinții vecini au migrat?) 

  • cum arată gingia;

  • cum se prezintă mușcătură;

  • ce soluție e cea mai rezistentă, în timp.

Ești interesat de un implant dentar?

Lasă-ne datele și te sunăm în maxim 24 de ore!

Trimiterea formularului nu reprezintă confirmarea programării.

Prin trimiterea acestui formular, sunteți de acord ca datele dumneavoastră (nume, telefon) să fie folosite pentru a vă răspunde la solicitare. Aflați mai multe detalii în Politica de Confidențialitate.

15+

Specialiști în echipă

3

Clinici în București

15+

Ani de experiență clinică

Ce înseamnă un implant dentar durabil ?

Implantul poate contribui la:

  • refacerea masticației și a confortului;

  • obținerea unui aspect apropiat de cel natural;

  • stabilizarea unei lucrări pentru mai mulți dinți sau pentru întreaga arcadă;

  • prevenirea topirii osului în zonele tratate;

Ce implanturi folosim?

Poți sta liniștit: implanturile pe care le folosim la Dentaplus sunt rezistente, biocompatibile și se integrează rapid în organism. Prin urmare, atât echipa medicală cât și pacientul obțin rezultatele planificate, în mod predictibil.

Straumann

Este unul dintre cei mai prestigioși producători de implanturi dentare din lume, cu o documentație clinică și științifică impresionantă.

Alegem să lucrăm cu implanturile Straumann pentru că se aliniază cu valorile Dentaplus legate de calitate, încredere și inovație.

Sunt realizate dintr-un material patentat, Roxolid, un aliaj între titan și zirconiu ce îl face probabil cel mai rezistent implant dentar. Acest lucru permite aplicarea unor implanturi mai subțiri atunci când nu există os suficient, fără a compromite rezistența lucrării.

Suprafața implanturilor este specială: în funcție de opțiunea aleasă, SLA / SLA Active grăbește integrarea implantului, astfel încât lucrarea finală se poate aplica și la 3-4 săptămâni după inserarea implantului (față de 6 luni, cum este clasic).

Megagen

Cu o istorie de peste 10 ani și mii de cazuri tratate cu succes, implantul Anyridge de la Megagen își merită locul în portofoliul Dentaplus prin:

  • O geometrie unică, ce duce la o stabilitate bună a implantului, chiar și în condiții de os moale. Acest lucru se traduce prin posibilitatea foarte mare de a aplica o lucrare provizorie imediată, în aceeași ședință în care a fost inserat implantul.

  • O suprafață specială, albastră, tratată cu ioni de calciu, ce grăbesc integrarea implantului în organism. Acest lucru înseamnă că lucrările vor putea fi aplicate și la 3-4 luni după inserarea implantului (spre deosebire de 6 luni, cum este clasic).

Câteva dintre zâmbetele pe care le-am redat cu ajutorul implanturilor dentare:

Când Mircea a venit în clinică prima dată, purta lucrări mobile fiindcă își pierduse toți dinții. Acestea erau însă incomode și nu îi permiteau să mestece corespunzător. În urma diagnosticului, am identificat pierderi mari de os atât la maxilarul superior cât și la cel inferior. Planul de tratament a implicat reconstrucții osoase, implanturi dentare urmate de aplicarea aproape imediată a unei lucrări provizorii fixe. Ulterior s-a corectat calitatea gingiei prin grefe gingivale și în cele din urmă lucrarea provizorie a fost înlocuită cu o lucrare de durată, din materiale rezistente și estetice (zirconiu și titan).

Când am cunoscut-o pe Doina, purta proteze mobile, întrucât își pierduse toți dinții. Ne-a povestit că își dorește dinți frumoși și ficși pentru reuniunea cu colegii de facultate. Cu ajutorul planificării digitale atente am putut concepe un plan de tratament conform solicitării pacientei: astfel Doina a primit câte 6 implanturi la fiecare maxilar și în aceeași ședință, un set de lucrări provizorii fixate pe noile implanturi. Purtarea protezei provizorii a permis pacientei să își recapete parțial funcțiile danturii imediat după intervenție și în același timp, a permis echipei medicale să testeze corectitudinea formei și dimensiunii dinților. La câteva luni distanță, lucrarea provizorie fixă a fost înlocuită cu o nouă lucrare, realizată din zirconiu, ceramică și titan, materiale ultra estetice și cu rezistență pe termen lung. Fix la timp pentru reuniune.

Din cauza unei parodontoze agresive, toți dinții au ajuns să se miște. Boala avansase atât de mult, încât dinții nu au mai putut fi salvați. Am ales să realizăm inițial un tratament de decontaminare, pentru a stopa cauza microbiană a parodontozei și pentru a preveni împrăștierea microbilor în fluxul sangvin în timpul viitoarei intervenții chirurgicale, apoi dinții irecuperabili au fost extrași și înlocuiți cu implanturi ce au susținut lucrări fixe, din zirconiu. Totul a fost planificat digital, ceea ce a însemnat că implanturile au putut fi inserate non invaziv, fără tăieturi suplimentare și lucrarea provizorie a putut fi aplicată imediat, la finalul aceleiași ședințe în care s-au realizat și implanturile.

Ioana ne-a călcat pragul clinicii când suferea de un mix de probleme: carii, probleme parodontale și lipsa multor dinți: toate acestea nu-i permiteau să mănânce corespunzător și cu atât mai puțin să zâmbească. După ce am tratat cariile cu obturații și am stopat infecția gingivală, am ales să-i redăm zâmbetul cu implanturi și coroane fizionomice realizate din ceramică și zirconiu.

Testimoniale

Coordonarea unui caz complex începe cu înțelegerea întregului sistem.

Dr. Andrei Constantinovici este co-fondator DentAplus, doctor în științe medicale și medic cu experiență în implantologie, protetică și reabilitări orale complexe.

Abordarea lui pornește de la acest principiu: tratamentul trebuie să rezolve problema, punctual, dar să și rămână stabil în timp și să ajute întreg sistemul. Obiectivul? Implanturi funcționale și stabile cât mai mult timp.

DOCTOR ÎN ȘTIINȚE MEDICALE ● MEDIC PRIMAR PROTETICĂ DENTARĂ ● MEDIC SPECIALIST CHIRURGIE DENTOALVEOLARĂ ● ASISTENT UNIVERSITAR - UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU”

Ți s-a spus că nu ai destul os pentru implant?

Vino la noi pentru o a doua opinie.

Poate fi implantul potrivit pentru situația ta?

Implanturile pot fi luate în considerare dacă:

  • îți lipsește un singur dinte;

  • ai pierdut mai mulți dinți;

  • nu mai ai dinți pe una dintre arcade;

  • ai dinți foarte mobili sau foarte deteriorați;

  • porți o proteză mobilă și îți dorești mai mult confort;

  • ai o lucrare veche care trebuie refăcută;

  • ai pierdere osoasă și vrei să afli ce opțiuni există.

Pierderea osoasă nu exclude automat tratamentul cu implanturi dentare, dar poate necesita etape suplimentare sau modele speciale de implanturi. Pentru a afla dacă te califici pentru un tratament cu implanturi dentare este nevoie de evaluarea clinică și imagistică (radiografii, CT), ținând cont și de sănătatea gingiei, anumite afecțiuni generale și medicație.

Programează-te la o consultație cu unul din medicii noștri specialiști și hai să ne cunoaștem!

Întrebări frecvente

Prețuri

Consultație medic specialist chirurgie dento-alveolara 280 lei
Implant dentar PREMIUM STRAUMANN BLC de la5050 lei
Implant dentar STANDARD MEGAGEN ANYRIDGE de la4040 lei
Implant dentar BASIC JD ICON PLUS T de la2510 lei
Reconstrucție de os de la1200 lei

Pentru un plan de tratament exact și variante de plată, te așteptăm la o consultație!

Cum decurge tratamentul?

Nu fiecare pacient are nevoie de aceleași proceduri și nici de același calendar. Primul pas este evaluarea completă, în urma căreia primești un plan adaptat situației tale, pe care-l stabilim împreună, pentru un tratament confortabil și pași predictibili.

Stabilitatea unui implant depinde de mai mulți factori, nu doar de implantul propriu-zis.

01 - OS

Implantul are nevoie de suport biologic stabil. În anumite situații, este necesară regenerare osoasă sau sinus lift.

02 - GINGIE

Gingia este bariera naturală de protecție a implantului. Sănătatea gingivală influențează longevitatea rezultatului.

03 - MUȘCĂTURĂ

Forțele din timpul masticației trebuie distribuite corect. Un implant integrat într-un sistem dezechilibrat va fi suprasolicitat și în timp pot apărea probleme.

04 - PLANIFICARE

Tratamentul holistic presupune diagnostic, tratament protetic, funcționalitate și monitorizare.

Tehnologia

CBCT 3D

Este tehnologia de diagnostic ce nu poate lipsi în planificarea unui implant. La Dentaplus Ultra poți beneficia de CBCT cu doza minimă de radiație prin tehnologia de ultimă generație Planmeca.

Planificarea digitală a cazului

Permite mult mai multă exactitate și intervenții mult mai puțin invazive: uneori putem aplica un implant fără a face nicio tăietură.

Terapia durerii cu laser

La finalul intervențiilor chirurgicale, realizăm terapie cu laser împotriva durerii pentru un efect antiinflamator, o vindecare mai rapidă și mai puțin dureroasă.

Terapie de biostimulare cu factori de creștere

Aplicăm celebra terapie vampir și în protocoalele chirurgicale Dentaplus, pentru puterea biostimulantă și antiinflamatorie a factorilor de creștere. Ce obținem este o vindecare mai rapidă și o inflamație redusă post-tratament.

Hai să ne cunoaștem!

O consultație. Un plan clar. Fără presiune.

Programează o evaluare și hai să discutăm împreună care este varianta potrivită pentru situația ta.

DENTAPLUS DISCOVERY:

Te așteptăm la o consultație inițială și plan de tratament la clinica Ultra din Strada Tunari 61.

Noi îți oferim cadou o radiografie panoramică și fotografii diagnostice.

Preț 250 RON

Sau te sunăm noi.

Trimiterea formularului nu reprezintă confirmarea programării.

Prin trimiterea acestui formular, sunteți de acord ca datele dumneavoastră (nume, telefon) să fie folosite pentru a vă răspunde la solicitare. Aflați mai multe detalii în Politica de Confidențialitate.