18 dec. Mucozita orală: ce este, care sunt simptomele și cum se tratează?

Un efect secundar al radioterapiei sau al tratamentului oncologic îl reprezintă apariția unor leziuni ale mucoaselor de la nivelul cavității bucale, gâtului sau tubului digestiv. Radiațiile ionizante și agenții chimioterapici sunt cele mai obișnuite cauze ale mucozitei orale. Mucozita poate să apară oriunde în tractul gastrointestinal, însă cel mai comun loc în care apare este cavitatea bucală. Leziunile pot fi agravate de factori locali, cum ar fi infecții secundare sau traumatisme. Acest tip de inflamație poate fi recunoscută prin distrugerea țesutului epitelial sau printr-o întrerupere cutanată a membranei mucoasei. 

Ce este mucozita orală?

Mucozita orală este o inflamație sau o leziune ulceroasă a tractului oral sau gastrointestinal, cauzată de anumite boli infecțioase, deficite imunitare sau de tratamentele oncologice. Mucozita este o problemă serioasă pentru că poate cauza dureri și infecții, iar în cazurile cele mai severe, poate duce la dificultăți în înghițire, malnutriție și deshidratare. Problemele minore de dinainte de tratament se pot agrava în timpul sau după terminarea tratamentului, de aceea este recomandat să consultați un medic stomatolog înainte de începerea unui tratament oncologic. 

Incidența mucozitei orale

Radioterapia concomitentă a capului și gâtului poate crește severitatea mucozitei orale. Mucozita orală este o complicație frecventă care poate limita continuarea tratamentului primar și poate afecta calitatea vieții pacientului. Această complicație apare la 40-70% dintre pacienții cărora li se aplică un regim standard de chimioterapie, la 80% dintre pacienții primesc radioterapie pentru tratarea cancerului de cap și gât și la 100% dintre pacienții care primesc doze mari de chimioterapie. În cazul pacienților supuși transplantului de celule stem hematopoietice, incidența mucozitei orale poate ajunge până la 75%. 

Mucozita orală: simptome

Gradul de severitate al simptomelor mucozitei orale pornește de la un disconfort la nivelul gurii până la imposibilitatea de a mesteca sau înghiți. Printre cele mai frecvente se numără: 

• leziuni la nivelul limbii și gingiilor;
• senzație de uscăciune;
• creșterea densității salivei la nivelul gurii;
• dureri la mestecare și înghițire;
• pete albicioase pe limbă și gingii;
• sângerări sau infecții;
• alterarea stării generale.

Când trebuie să mergi la medic?

Riscul de apariție a mucozitei orale este asociat, în general, cu intensitatea și modul de administrare a tratamentului oncologic. Este foarte important să consultați medicul imediat ce apar modificări ale gustului sau mirosului, dacă apare durere când consumați alimente reci sau fierbinți, dacă gura este uscată și înghițitul devine dificil, dar și dacă observați că apar pete albe pe limbă sau leziuni la nivelul gurii. 

Diagnosticul mucozitei orale

Diagnosticul mucozitei orale se bazează, de obicei, pe istoricul și examinarea clinică. Două dintre cele mai frecvente instrumente utilizate pentru evaluarea mucozitei orale sunt scalele OMS (Organizația Mondială a Sănătății) și NCI-CTCAE (Institutului Naţional de Cancer). Scorul OMS clasifică severitatea afecțiunii de la 0 (absența mucozitei orale) până la 4 (imposibilitatea consumului de alimente), în timp ce scala NCI-CTCAE are scoruri separate privind leziunile și implicațiile acestora. Clasificarea se face de la 1 (absența simptomelor sau simptome ușoare) până la 5 (deces). Un alt instrument foarte precis în evaluarea simptomelor asociate cu mucozita este OMAS, care oferă o diagnosticare obiectivă bazată pe analiza aspectului și pe gradul de roșeață din diferite zone ale gurii. 

Cauzele mucozitei

Chimioterapia și radioterapia  sunt tratamente necesar în lupta împotriva cancerului, însă pot genera efecte secundare destul de grave:

• Chimioterapia – are ca țintă celulele canceroase care se înmulțesc rapid, însă, în același timp, ea țintește și celule sănătoase. Țesutul care învelește mucoasa orofaringeală suferă modificări din cauza substanțelor citotoxice. În consecință,  pot să apară dureri și leziuni la nivelul gurii și al gâtului.
• Radioterapia –  se realizează la nivelul capului sau al gâtului și poate conduce la scăderea producerii de salivă și la arsuri în zona cavității bucale, iar acestea pot să ducă la consecințe grave, precum uscăciunea gurii sau riscul de pierdere al danturii. Aceste afecțiuni pot să apară la câteva zile de la radioterapie și pot dura câteva luni. 

Factori de risc

Pe lângă tipul și dozele de tratament administrate pacientului împotriva cancerului, apariția și dezvoltarea mucozitei orale este condiționată și de vârsta, sexul și starea de sănătate a pacientului, dar și de alți factori de risc secundari precum fumatul sau consumul de alcool, bolile renale, infecțioase sau diabetul, igienă defectuoasă sau deshidratarea. Mucozita orală poate să apară și la persoanele care suferă de inflamații în urma unui tratament ortodontic, la cei care suferă de boli maligne sau la cei cu indice de masă corporală scăzut. 

Evoluția mucozitei orale

Mucozita orală este cauzată de distrugerea celulelor albe majoritare din sânge care distrug bacteriile și de pierderea elementelor salivare protectoare. Astfel apar infecțiile bacteriene orale și fungice la nivelul cavității orale. Producerea mucozitei orale se desfășoară în 4 faze fiziopatologice diferite: faza inflamatorie, epitelială, bacteriană sau ulcerativă și faza de vindecare.

Faza de inflamare

Faza de inflamare începe după administrarea tratamentului oncologic. În această fază, citokinele (molecule proteice care intervin în mecanismele inflamației și în apărarea contra agenților infecțioși) sunt expuse la radiații și, astfel, sunt eliberate din țesutul epitelial și conjunctiv. Faza inițială inflamatorie este indusă prin afectarea locală a țesutului, distrugerea celulelor expuse și producerea unor leziuni tisulare orale. În această fază, pacientul resimte senzație de arsură și sensibilitate crescută la alimente calde sau picante. 

Faza epitelială

Faza  epitelială este responsabilă de apariția afecțiunilor cauzate de efectul direct al radiațiilor asupra stratului epitelial de bază. Rezultatul citotoxic și pro-apoptotic (moarte celulară fiziologică) al radiațiilor asupra celulelor cu diviziune rapidă din țesutul epitelial produce eritemul mucoasei orale, împiedică regenerarea celulară și favorizează apariția atrofiei și a ulcerațiilor, cauzând pacientului dificultăți la mestecare și înghițire, dar și dificultăți în vorbire. Aceste tipuri de activități pot afecta și mai mult mucoasa orală lezată.

Faza ulcerativă/bacteriană

Faza ulcerativă sau bacteriană, apare, de obicei, după o săptămână de la începerea tratamentului chimioterapic și produsă de eroziunea țesutului și de formarea unui strat fibrinos, cu aspect albicios, care generează pseudomembrană (membrană falsă, la suprafața unor organe în cazul unor afecțiuni microbiene) și ulcerații. Colonizarea septică a afecțiunilor existente poate cauza infecții cu bacterii gram-negative sau infecții secundare cu fungi. Zonele cele mai afectate de către mucozita orală sunt obrajii, buzele, limba și planșeul bucal. 

Vindecarea

Vindecarea mucozitei orale este influențată de gradul de reproducere a epitetului oral, restabilirea florei bacteriene și de absența altor factori exteriori care să împiedice procesul de vindecare. Flora bacteriană se regenerează, în mod normal, între 12-16 zile de la încetarea tratamentului chimioterapic, dar termenul poate să difere în funcție de modalitatea și de doza de tratament administrate. Dacă nu apar alte complicații cu infecții severe sau xerostomie (complicație comună a radioterapiei), vindecarea mucozitei orale se realizează fără formarea de cicatrici. 

Modalități de tratament pentru mucozita orală

Reducerea leziunilor mucozitei orale se poate realiza prin urmarea unor proceduri esențiale înainte și în timpul tratamentului chimioterapic. Înainte de începerea terapiei se recomandă un consult stomatologic pentru tratarea eventualelor afecțiuni dentare. Efectele mucozitei orale pot fi ameliorate printr-o îngrijire optimă a cavității bucale și prin administrarea unor tratamente calmante.

Modalități de reducere a disconfortului generat de mucozită

Igiena orală este un factor esențial pentru atenuarea complicațiilor. Se recomandă deprinderea unei rutine optime de îngrijire orală prin:

• evitarea produselor care irită gura și gingiile;
• periajul dinților să al gingiilor de 3 ori pe zi cu o perie de dinți moale non-abrazivă;
• evitarea pastei de dinți pentru albire dacă provoacă durere;
• clătirea gurii înainte de masă cu o soluție obținută din 1 linguriță de sare la 1 litru de apă sau 1 linguriță de sare și 1 linguriță de bicarbonat de sodiu la 1 litru de apă;
• folosirea aței dentare în cazul în care nu apar sângerări gingivale.

Pentru ameliorarea durerii se pot aplica tratamente calmante cu:

• spray-uri orale care formează o barieră protectoare;
• apă de gură cu efect calmant, pe bază de soluție salină;
• analgezice sau antiinflamatoare;
• antiseptice bucale și faringene, în cazuri severe.

Metode de prevenție a mucozitei orale

Cele mai bune modalități de prevenție a mucozitei orale sunt respectarea protocoalelor de îngrijire orală și aplicarea unor tratamente de calmare și ameliorare a durerii. 

Pentru prevenirea mucozitei orale în cazul pacienților care beneficiază de radioterapie în doze moderate, se recomandă benzidamina. Nu este recomandată, în schimb, administrarea pastilelor antimicrobiene și nici clorhexidină. 

Prevenția mucozitei orale induse de chimioterapie se bazează pe terapie cu crioterapie orală timp de 30 de minute. În cazul pacienților care primesc chimioterapie în doze mari și iradierea întregului corp, se recomandă administrarea de fentanil.  

O altă metodă de prevenție a mucozitei orale este terapia cu laser de nivel scăzut pentru pacienții care primesc primesc doze mari de chimioterapie. 

Complicații și riscuri ale mucozitei orale

În general, apariția mucozitei orale este condiționată de intensitatea și calea de administrare a tratamentelor împotriva cancerului. Chiar și cazurile severe de mucozită se pot trata, însă, există și posibilitatea apariției unor complicații, precum infecțiile sistematice sau imposibilitatea de a continua tratamentul anticancerigen. Cele mai frecvente complicații sunt durerile severe, hemoragiile, voma, malnutriția cauzată de dificultăți în înghițire, riscul de deshidratare sau respirație deficitară. Toate aceste complicații pot afecta calitatea vieții pacientului și în cele mai severe cazuri, pot fi fatale.