Endodontie

Ce este și când ai nevoie de ea

Home » Servicii » Endodontie

O dantură sănătoasă este mai importantă decât am crede în această eră modernă în care se pune tot mai mult accent pe aspectul fizic și, mai ales, pe fizionomie. Unele persoane se nasc cu o dantură impecabilă, iar altele au nevoie de puțin ajutor pentru a arăta bine. Persoanelor care se află în cea de-a doua categorie le sunt indicate vizitele la cabinetul medicului dentist de la vârste cât mai fragede pentru a descoperi și remedia problemele descoperite.

Ce este endodonția?

La întrebarea “ce inseamna endodontie” răspunsul este simplu. Termenul “endodonție” vine din limba greacă și este tradus drept “interiorul dintelui”. În ultimii 50 ani, endodonția a devenit o specialitate a medicinei dentare și se referă la tehnicile de prevenire, diagnosticare și mai ales de tratament al afecțiunilor datorate pulpei dintelui, adică țesutul moale aflat în interiorul dintelui. Tratamentul endodontic ajută pacientul să își păstreze dinții naturali cât mai mult timp. Medicul endodont se ocupă doar de tratarea canalelor dentare.

Care este scopul tratamentului endodontic (de canal)?

Canalul este o secțiune a dintelui care pleacă din vârful rădăcinii, traversează rădăcina în totalitate și se termină în coroana dintelui. Canalul conține nervul dentar și vase de sânge. Împreună aceste două elemente formează pulpă dentară. Pulpa dentară are rol de “hrănire” și protecție pentru dinte. De asemenea poate detecta schimbări de temperatură și astfel ocazional putem simți disconfort sau durere când consumăm alimente foarte reci sau foarte fierbinți. Odată ce pulpă dentară a fost afectată de carie aceasta nu se poate auto repara și are nevoie de tratament. Acesta este tratamentul de canal.

 

Dacă dintele afectat are o carie mare, o fisură adâncă sau o fractură bacterii din mediul oral vor afecta pulpa șii vor declanșa infecția. În timp acele bacterii vor crește în număr și vor afecta și osul în care este implantat dintele.

Care este diferenta dintre endodont și dentist?

  • Medicul dentist este un medic “generalist”, pe când cel endodont este specializat pe această ramură a medicinei dentare.
  • Tratamentele realizate de medicul endodont sunt mai complexe decât cele ale medicului dentist, de aceea, medicii dentiști care vor să practice această specialitate la nivel de performanță participă la programe suplimentare de pregătire după finalizarea studiilor universitare.
  • Un medic dentist poate realiza tratament endodontic, dar nu o poate face la un nivel de calitate extraordinar, cum ar face-o medicul cu practica predominant endodontica.

Care sunt tehnologiile utilizate in tratamentul endodontic la microscop?

În trecut, termenul de tratament de canal era cunoscut ca o manoperă dureroasă și care necesita timp lung de lucru, multe ședințe la stomatolog cu episoade dureroase între acestea. Tehnicile de lucru au evoluat până la punctul în care tratamentul de canal a devenit o manoperă rapidă și complet lipsită de durere. Calitatea superioară a anestezicelor moderne, a instrumentarului folosit, tehnologia imagistică digitală (minim iradiantă), modalitățile de magnificatie și iluminare au transformat tratamentul de canal într-o manoperă rapidă, nedureroasă și cu un grad ridicat de succes.

 

În endodontia microscopica, tratamentul endodontic se realizează folosind următoarele tehnologii:

  • Microscopul endodontic – tehnologie care permite realizarea terapiei sub un control vizual direct.
    – Astfel medicul are control mai bun asupra manevrelor pe care medicul le efectuează.
    – Microscopul oferă o iluminare puternică asupra câmpului operator și o capacitate de mărire de maxim 12.5 ori.
    – Medicul endodont are oportunitatea de a observa detalii pe care ochiul liber nu le putea identifica.
  • Micromotorul endodontic – un aparat utilizat pentru tratarea mecanică a canalelor radiculare, indispensabil în realizarea tratamentului endodontic performant, calitativ și eficient.
    – Instrumentele rotative au grad mai mare de flexibilitate și rezistență la torsiune comparativ cu unele instrumente realizate din oțel.
    – Astfel, medicul endodont poate aborda canalele extrem de curbate în același timp respectând forma lor naturală.
  • Sisteme moderne de obturație endodontică – îl ajută pe medicul endodont să sigileze tridimensional canalele radiculare folosind gutaperca termoplastifiată și obținând o obturație de canal precisă, eficientă și predictibilă.
  • Sisteme moderne de dezinfectie a canalelor endodontice pe baza de ultrasunete sau laser asigura disparitia bacteriilor din spatiul endodontic ce au stat la baza patologiei infectioase.
  • Aparat de radiologie dentară – îl ajută pe medicul endodont să pună un diagnostic corect pentru a realiza un tratament sigur și predictibil.

 

Avantajele tratamentului endodontic la microscop.

 

  • Procedură simplă, nedureroasă
  • Tratament eficient
  • Aspect plăcut și similar dintelui natural
  • Protejează dinții învecinați de bacterii
  • Durabil
etape tratament endodontic

Care sunt etapele tratamentului endodontic

Tratamentul endodontic include mai multe etape și este necesar atunci când o carie dentară evoluează în timp pătrunzând în mod lent smalțul și dentina, ajungând la nivelul camerei pulpare. Pacientul are o infecție pulpară care produce o inflamație.

Pregatirea canalului radicular

Această etapă poate fi realizată cu sisteme manuale, rotative sau cu un mix între cele două. Întreg tratamentul endodontic depinde de această etapă. Preparația ar fi bine să fie conică cu un diametru mic la vârful rădăcinii.

Scoaterea nervului

Se va realiza folosind substanțe diferite, în etape. Fiecare substanță are un rol individual de dezinfecție a canalului radicular.

Obturatia de canal

Se va sigila canalul radicular folosind o pastă și o gutapercă prin metoda clasică sau cea modernă de obturare 3D.

alexandra sovaiala doctor specialist dentaplus

Medic specialist Ortodonție

Dr. Alexandra Șovăială răspunde la întrebări:

Tratamentul de canal este dureros?

Nu, este o procedură complet nedureroasă.

 

Este necesara anestezia pentru tratamentul de canal?

Da, toate tratamentele de tip endodontic sunt efectuate sub o anestezie locală profundă pentru confortul pacientului, dar și al medicului dentist.

 

Este normal sa ma doara după tratamentul de canal?

Da, după ședințele de tratament, dar și după finalizarea tratamentului pacientul poate resimți o sensibilitate la nivelul dintelui.

 

Ce fac dacă un tratament de canal a fost făcut incorect?

Dacă un tratament de canal a fost realizat incorect, este bine ca pacientul să revină în cabinet pentru verificare și refacerea tratamentului.
Nu lăsa un tratament de canal realizat incorect să te coste un dinte! Revino în clinică!

Cat costa tratamentele endodontice la microscop – pret

La endodontie microscopica, pretul diferă în funcție de complexitatea cazului pacientului respectiv.

 

Cat dureaza tratamentul endodontic

În general, un tratament endodontic obișnuit durează o ședință de 1-2 ore, dar unele cazuri complexe pot necesita 2 sau chiar mai multe ședințe.

Tratamentul de canal vs. extractia dentara

  • Tratamentul de canal reprezintă o încercare de salvare a dintelui prin obturație dentară, pe când extracția nu îi mai dă nicio șansă.
    – În timpul tratamentului de canal nervul dintelui este îndepărtat
    – Este un tratament care se desfășoară sub anestezie și care înlătura durerea existența
    – Tratamentul de canal este cunoscut și sub numele de tratament endodontic
    – Costurile unui tratament endodontic variază dar reprezintă o opțiune mai puțin costisitoare decât extracția dintelui afectat și înlocuirea cu un implant sau o lucrare dentară.
  • Extracția se realizează atunci când dintele este atât de afectat încât nu mai poate fi salvat, adică o carie este atât de profundă încât plombarea dintelui nu va face decât să întârzie fracturarea acestuia în mai multe bucăți, experiență dureroasă pentru pacient.
  • Ambele se realizează de obicei sub anestezie, deci sunt nedureroase.

Te poți programa acum la una din cele 3 locații

După trimiterea formularului veți fi contactat de echipa Dentaplus pentru a va confirma ziua și ora programării.

    Prin trimiterea acestui formular sunteti de acord cu prelucrarea datelor personale si stocarea acestora pe durata perioadei de tratament si profilaxie, dar si pastrarea lor pana cand solicitati retragerea consimtamantului. Art.6(1)lit.(a) din GDPR si ridicarea standardului de sanatate orala a pacientilor nostri constituie interese legitime pentru care va solicitam in mod expres consimtamantul, inclusiv pentru programari.

    andrei constantinovici doctor stomatolog

    Ce spun clienții noștri

    Modalități de plată

    plata in rate cu cardul la stomatologie

    DentAplan 6/ DentAplan 12 – plata în 6-12 rate lunare egale, fără dobândă

    Prin parteneriatele cu Banca Transilvania, Credit Eurpoe Bank şi ING, DentAplus oferă posibilitatea achitării planurilor de tratament în 6 respectiv 12 rate egale, fără dobândă.  Instrumentele ce intermediază această ofertă  sunt cardurile Star BT, Card AVANTAJ restectiv ING CREDIT CARD. Pentru mai multe informații