Puntea Dentară – TOT ce trebuie să știi

Puntea dentară reprezintă o lucrare protetică fixă. Aceasta este utilizată pentru înlocuirea dinților absenți și pentru a reda un aspect plăcut al zâmbetului. De asemenea, puntea dentară intervine și în realizarea proceselor de masticație și vorbire. 

Ce înseamnă punte dentară?

Realizarea unei punți dentare constă în aplicarea unei proteze fixe. Clasic, puntea dentară are două zone de sprijin, reprezentate de dinți sănătoși. Lucrarea se va fixa la nivelul acestora și va completa dintele sau dinții lipsă dintre cei doi dinți sănătoși. 

Pentru ca fixarea protezei să se mențină este necesar ca dinții suport să fie remodelați. Astfel, aceștia sunt șlefuiți, micșorați și de cele mai multe ori, devitalizați (nervul este scos). Devitalizarea se realizează pentru a reduce disconfortul resimțit de pacienți pe parcursul etapelor montării punții dentare. 

Este important de menționat că puntea dentară poate înlocui un număr limitat de dinți și nu o arcadă dentară completă. De asemenea, este esențial ca dinții stâlpi (cei utilizați pentru sprijin) să poată asigura suportul necesar. Pentru aceasta sunt esențiale următoarele:

  • să nu existe mai mult de doi dinți lipsă între dinții stâlpi;
  • dinții stâlpi să fie sănătoși;
  • gingia de la nivelul zonei unde se dorește a se realiza puntea să fie sănătoasă.

În cazul în care, lipsesc mai mult de 2 dinți consecutivi, medicul stomatolog poate recomanda realizarea implanturilor dentare. În astfel de situații, implanturile oferă mai multă stabilitate și contribuie și la protejarea dinților sănătoși, astfel:

  • sunt mai puțin solicitați (nu mai necesită a sprijini dinții absenți);
  • șlefuirea nu mai este necesară;
  • devitalizarea nu se mai produce;
  • aspectul estetic este mai plăcut în cazul implanturilor (datorită prezenței spațiilor interdentare, acestea lipsind în cazul punților, conferind un aspect nenatural).

Câte tipuri de punți dentare există?

O punte dentară are în componența sa următoarele elemente:

  • elemente de agregare;

Acestea vin în contact cu dinții stâlpi și asigură sprijinul întregii lucrări dentare. În funcție de tipul de punte ales, numărul elementelor de agregare poate diferi. Clasic, sunt necesare minimum două elemente de agregare în cadrul unei punți dentare.

  • corpul punții;

Corpul punții este cel care asigură remodelarea morfologică a danturii, înlocuind dinții absenți. Este situat între cele două elemente de agregare. 

În funcție de modul în care sunt realizate, punțile dentare se pot clasifica astfel:

  • punte dentară pe implant;
  • punte dentară clasică;
  • punte dentară Cantilever;
  • punte dentară Maryland;
  • punte dentară totală.

Punte dentară pe implant

Acest tip de punte dentară are cea mai mare durabilitatea. Sprijinul lucrării protetice se realizează pe două implanturi dentare. Ca urmare a prezenței acestora, durata totală de execuție a lucrării va fi mai îndelungată, pentru că este necesară intervenția chirurgicală de plasare a implanturilor. 

punte dentara implant

Chiar dacă pot fi necesare câteva luni pentru finalizarea lucrării, pacientul beneficiază de o lucrare temporară, astfel aspectul estetic este unul plăcut. 

Află tot ce ai nevoie să știi despre implantul dentar aici.

Punte dentară clasică

În cazul punții dentare clasice, suportul de sprijin al lucrării se va face pe dinții sănătoși, ce sun remodelați prin șlefuire și devitalizare. La nivelul acestor dinți, numiți și dinți de legătură, se fixează elementele de agregare reprezentate de coroanele dentare. Corpul punții va înlocui spațiile goale.

Constituie un avantaj prezența dinților sănătoși în vecinătatea dinților de legătură. Astfel, stabilitatea și durabilitatea lucrării sunt mai mari.  

Punte dentară Cantilever

Caracteristica acestei lucrări este reprezentată de existența unui singur element de agregare. Acesta constă într-o coroană dentară, care se montează la nivelul unui dinte sănătos, de legătură. 

Acest tip de punte se poate realiza în două condiții:

  • un singur dinte este absent;
  • sunt absenți maximum 3 dinți, dar fixarea lucrării se face pe mai mulți dinți de legătură.

Punte dentară Maryland

Punte dentară Maryland este destul de asemănătoare cu puntea clasică. Diferența între cele două constă în tipul de elemente de agregare utilizate. Astfel, în locul coroanelor dentare este utilizat un cadru metalic sau din porțelan. Acest cadru se montează posterior de dinții ce mărginesc spațiul gingival liber.

Punte dentară totală

Puntea dentară totală are rolul de a restaura morfologia dinților absenți de la nivelul unei arcade. Condiția necesară ca să poată fi realizată este să existe minimum 6 dinți sănătoși, pentru susținere. Dacă acest lucru nu este posibil, este important ca la nivelul arcadei la nivelul căreia se dorește a se monta lucrarea să se afle minimum doi molari și doi canini. În cadrul acestui tip de punte, toții dinți arcadei se vor șlefui. Aceștia au rol de dinți de legătură și asigură stabilitatea punții dentare.

Din ce material se face puntea dentară?

Puntea dentară poate fi realizată din mai multe materiale, în funcție de:

  • zona unde se dorește montarea lucrării protetice;
  • aspectul estetic care se dorește a fi obținut;
  • gradul de sensibilitate dentară a pacientului;
  • modul în care este dispusă forța la nivelul dentiției.

Puntea dentară ceramică

Alegerea acestui material pentru a confecționa puntea dentară are un mare beneficiu estetic. Aspectul creat de puntea dentară din ceramică este plăcut și își păstrează culoarea în timp. De aceea, este folosită în principal pentru partea frontală a arcadei dentare. Dezavantajul acestui material este reprezentat de rezistența scăzută în timp.

Puntea dentară zirconiu

Zirconiul este un material care este potrivit și pentru pacienții ce prezintă sensibilitate dentară. Pentru a crea un aspect estetic plăcut, puntea dentară din zirconiu este acoperită cu porțelan. 

Puntea dentară metalo-ceramică

Puntea dentară metalo-ceramică este confecționată din metal și acoperită cu un strat de ceramică. Structura metalică conferă rezistență lucrării, dar și un preț accesibil. Cu toate acestea, materialul metalic poate da un aspect gri la nivel gingival, ceea ce poate fi neplăcut. 

Puntea dentară provizorie (material acrilic / plastic)

Aceste materiale au o rezistență redusă. De aceea, sunt utilizate pentru punțile dentare temporare. Pe durata purtării acestei lucrări protetice, se recomandă consumarea alimentelor moi și evitarea suprasolicitării dentiției. 

Puntea dentară metalică

Caracteristica acestei lucrări dentare este reprezentată de o rezistență crescută, ca urmare a durității materialului. Dezavantajul major al acestui material constă într-un aspect estetic mai puțin plăcut. 

Când este recomandată puntea dentară?

Puntea dentară este recomandată în următoarele situații:

  • dinții de susținere prezintă carii profunde (coroana dentară din structura punții va oferi o protecție suplimentară);
  • implantul dentar este contraindicat;
  • este necesară adiția osoasă pentru realizarea implantului, iar pacientul nu dorește această procedură;
  • pacientul preferă o intervenție accesibilă ca preț și cu o durată scurtă de realizare.

Cât ține o punte dentară?

Puntea dentară fixă are o rezistență destul de mare în timp, exceptând cea realizată din material acrilic sau plastic. În medie, aceasta poate fi utilizată pentru aproximativ 10 ani. Este important de menționat că pentru a rezista o perioadă cât mai mare de timp, sunt recomandate următoarele:

  • consumarea cu moderație a alimentelor dure;
  • evitarea suprasolicitării danturii (desfacerea ambalajelor cu dinții);
  • evitarea consumării alimentelor acide, dulci, acidulate în cantitate mare;
  • spălarea dinților de minimum două ori pe zi;
  • utilizarea aței dentare sau a dușului bucal regulat;
  • folosirea apei de gură;
  • efectuarea consultului stomatologic la un interval de 6 luni.

Puntea dentară sau Implant dentar?

Puntea dentară prezintă unele avantaje față de un implant dentar. Printre acestea se află:

  • nu prezintă contraindicații;
  • durata de realizare a lucrării protetice este mai scurtă;
  • costul procedurii este mai mic;
  • este o metodă neinvazivă.

Cu toate acestea, puntea dentară nu reprezintă o alegere optimă în orice situație, în unele cazuri implantul dentar conferind mai multe avantaje. Astfel, Implantul ar putea fi preferat în locul punții dentare când:

  • se dorește a păstra intactă structura danturii;
  • nu este necesară șlefuirea dinților sănătoși;
  • pacientul are o boală parodontală;
  • pacientul nu este deranjat de natură invazivă a aplicării implanturilor dentare.

Puntea dentară: Avantaje și Dezavantaje

Puntea dentară este o lucrare care permite refacerea morfologică a danturii într-un timp scurt. Nu doar durată scurtă de realizare prezintă un avantaj, ci și:

  • rezistența crescută;
  • posibilitatea de a avea o punte provizorie pe durata realizării lucrare dentare, astfel încât aspectul estetic nu are de suferit;
  • metoda nu presupune realizarea unei intervenții chirurgicale;
  • facilitează masticația;
  • previne apariția tulburărilor fonetice.

Cu toate acestea, puntea dentară prezintă și unele dezavantaje:

  • dinții de legătură sunt suprasolicitați (asupra lor se exercită forța masticatorie de la nivelul lor, dar și cea de la nivelul corpului punții care acoperă spațiul gingival liber);
  • dinții de legătură necesită șlefuire și devitalizare (structura acestora este degradată, chiar dacă sunt sănătoși);
  • lucrarea nu poate fi realizată dacă gingia prezintă o afecțiune parodontală;
  • aspectul estetic este mai puțin plăcut comparativ cu cel al implanturilor dentare;
  • rezistența implanturilor este mai crescută în timp.

Cât costă o punte dentară?

Prețul unei punți dentare poate varia în funcție de mai multe aspecte, printre care:

  • tipul materialelor utilizate;
  • numărul dinților absenți;
  • necesitatea realizării unor implanturi dentare pentru a asigura suportul lucrării dentare;
  • realizarea unor proceduri suplimentare la nivelul dentiției (obturație de canal în cazul cariilor dentare).

Pentru a cunoaște cu exactitate costul unei dentare, este necesar a cere sfatul unui medic stomatolog. După o evaluare atentă, acesta determină care sunt procedurile medicale necesare pentru fiecare pacient. Bineînțeles, pentru o valoare estimativă, poate fi consultată lista preturilor serviciilor stomatologice

Întrebări frecvente

Există punte dentară pentru 6 dinți?

Puntea dentară poate fi realizată și pentru mai mult de 2 dinți, dar sunt necesari mai mult de doi dinți pentru a monta elementele de agregare. În acest fel, este asigurată o fixare de durată a lucrării dentare.

Puntea dentară poate fi utilizată pentru a substitui dinții absenți de la nivelul unei arcade complete. Cerința pentru a putea fi realizată această procedură este de a avea minimum 6 dinți la nivelul arcadei, care să fie utilizați pentru a sprijini puntea dentară.

Există punte dentară pentru dinții frontali?

Da, puntea dentară poate fi realizată și la nivelul dinților frontali. Unul dintre dezavantajele aplicării punții la acest nivel este reprezentat de aspectul estetic. 

Puntea este alcătuită din elemente care substituie dinții, ce sunt unite între ele. Ca urmare, nu există spații interdentare ca în cazul dinților naturali. Astfel, aspectul conferit de puntea dentară nu este unul natural. Pentru a îmbunătăți aspectul estetic al punții dentare frontale, medicul stomatolog poate recomanda confecționarea acesteia din ceramică. 

Cât durează obținerea unei punți dentare?

Montarea definitivă a unei punți dentare se face pe parcursul a două vizite la medicul stomatolog. Astfel, în cadrul primul consult, acesta realizează modificările necesare la nivelul dinților de legătură, prin șlefuire. Următoarea etapă constă în efectuarea unui mulaj ce va fi utilizat pentru a crea puntea dentară. 

Mulajul este trimis la tehnicianul dentar, care va confecționa puntea dentară. Aceasta va fi montată în cadrul celei de-a doua vizite la medicul stomatolog. Acesta se va asigura că puntea este confortabilă, iar în caz contrar va efectua modificările necesare. 

Este important de menționat că între cele două vizite la medicul stomatolog, pacientul va purta o punte temporară. Rolul utilizării acestei soluții constă în:

  • protejarea dinților șlefuiți de substanțele corozive;
  • menținerea unui aspect estetic plăcut.

Puntea dentară temporară are o rezistență scăzută și de aceea, este recomandă protejarea ei prin:

  • consumarea alimentelor moi;
  • evitarea scrâșnitului dinților;
  • menținerea unei igiene riguroase.

Puntea dentară este o lucrare dentară fixă, ce este utilizată cu scopul de a conferi un aspect estetic plăcut. Suplimentar, substituirea spațiul gingival liber contribuie și la realizarea proceselor masticatorii și fonetice. Este important a consulta medicul stomatolog, pentru a stabili împreună cu acesta care este cea mai optimă procedură medicală pentru rezolvarea defectelor estetice și funcționale ale danturii. 

 

Sursa foto: Pexels

Bibliografie:

  • my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/treatments/10921-dental-bridges, accesat la data 12.06.2022;
  • www.healthline.com, https://www.healthline.com/health/dental-bridge#outlook, accesat la data 12.06.2022;
  • www.webmd.com, https://www.webmd.com/oral-health/guide/dental-health-bridges, accesat la data 12.06.2022;
  • www.healthdirect.gov.au, https://www.healthdirect.gov.au/dental-bridge-procedure, accesat la data 12.06.2022;
  • www.bupa.co.uk, https://www.bupa.co.uk/dental/dental-care/treatments/dental-bridges, accesat la data 12.06.2022;
  • www.naturalsmiles.co.uk, https://www.naturalsmiles.co.uk/blog/types-of-dental-bridges/, accesat la data 12.06.2022.

No Comments

Post A Comment